purcei

Scroafele cu purcei vor dispărea din gospodăriile țăranilor. Proiect de ordin: Maxim 5 porci în cotețele de la țară. DOCUMENT

Scroafele cu purcei vor dispărea din gospodăriile țăranilor. Proiect de ordin: Maxim 5 porci în cotețele de la țară. DOCUMENT

O scroafă cu purcei va transforma curtea în exploataţie comercială, iar proprietarul va fi nevoit să aibă un filtru de securitate, medic veterinar angajat şi două garduri în zona animalelor. Cel care va trebui să opereze toate aceste modificări va fi chiar țăranul.

Potrivit proiectului, ca să ţină șase porci, orice gospodanr trebuie să dețină persoană juridică, adică PFA.

Apoi, va fi nevoit să facă duş şi să îşi schimbe hainele înainte să intre la porci, să aibă cocina înconjurată cu două garduri, sală de tăiere şi medic veterinar angajat.

Ordinul 24, deocamdată în stadiu de proiect, poate fi consultat AICI.

Proiectul de ordinul Nr. 24 din 29.01.2021 pentru stabilirea dimensiunilor tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României prevede:

ART 1 a) Exploataţie comercială de suine-exploataţie de creștere a suinelor înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, indiferent de numărul de suine, care îndeplineşte prevederile normelor sanitare veterinare privind măsurile de biosecuritate şi este autorizată sanitarveterinar

Art. 2. Responsabilitatea trecerii dintr-un tip de exploataţie în altul, aşa cum sunt prevăzute la art.1, intră în obligaţia crescătorilor de suine.

Mai multe detalii aici: Scroafele cu purcei vor dispărea din gospodăriile țăranilor. Proiect de ordin: Maxim 5 porci în cotețele de la țară. DOCUMENT

Publicat la data 2021-02-14 22:18:45